Locuinţele DBSR

by - December 25, 2017

 Constanţa ca oraş modern a fost creat de către britanici, iar mai apoi dezvoltarea sa a fost puternic influenţată de britanici, americani, francezi, germani prin numeroasele companii din aceste ţări prezente în oraş.


     
Bazele oraşului modern au fost puse de către compania britanică Danube & Black Sea Railway And Kustendje Harbor LTD. Aceştia primesc în concesiune tot oraşul Constanţa. Dintr-un sat cu câteva case îl sistematizează după modelul grilă, model ce este urmat şi în prezent, îi trasează un Main Street (actualul Tomis) şi ridică numeroase clădiri.
       
La ieşirea din oraş (zona primăriei de azi), britanicii ridică gara (ce avea să fie demolată la sfârşitul anilor '60) şi 9 imobile de locuinţe pentru muncitorii de la calea ferată. Cele 9 cladiri erau identice. Fiecare imobil era desfăşurat pe subsol, parter, etaj şi mansardă. Din cele 9 doar 2 au mai supravieţuit până în zilele noastre. 

You May Also Like

0 comments